Progrese în tratamentul cancerului hepatic în România: radioembolizarea cu Y-90 devine disponibilă
România marchează un progres important în tratamentul hepatocarcinomului prin introducerea radioembolizării cu microsfere marcate cu Yttriu-90 (Y-90), o procedură avansată de oncologie intervențională realizată pentru prima dată la nivel local de o echipă multidisciplinară din cadrul Institutului Oncologic București și Institutului Clinic Fundeni.
Această metodă minim invazivă permite administrarea țintită a tratamentului direct la nivelul tumorii, oferind o alternativă terapeutică pentru pacienții cu forme avansate de boală, care nu sunt eligibili pentru intervenții chirurgicale sau nu au răspuns la terapiile convenționale. Impactul asupra țesutului sănătos este limitat, iar evaluarea rezultatelor se realizează în primele luni după procedură.
Introducerea acestui tip de terapie reflectă evoluția sistemului medical din România către soluții inovatoare și tratamente de înaltă specializare. În contextul în care aproximativ 300 de pacienți ar putea beneficia de această procedură, demersurile pentru includerea sa în sistemul de rambursare devin esențiale pentru extinderea accesului.
Torus Pharma susține accesul la tehnologii medicale avansate și contribuie la conectarea inovației internaționale cu nevoile reale ale pacienților din România, facilitând introducerea și dezvoltarea terapiilor inovatoare în arii terapeutice complexe.
Acest articol are la bază informații publicate de Ziarul Bună ziua Brașov:
https://www.bzb.ro/stire/un-nou-tratament-pentru-cancerul-de-ficat-disponibil-in-romania-a199187







